căutare personalizată

Viena

Hofburg

 

Adresa: Hofburg - Michaelerkuppel - A.1010 Viena

Metrou (U-Bahn): U2 - Museumsquartier

Tramvai: 1, 2, D

Bus: 2A, 57A, N25, N26, N36, N38, N58, N60, N66, N67

 

 

Colectia Argintariei Imperiale - Silberkammer 

 

  • Aripa Cancelariatului Imperial al palatului Hofburg găzduieşte azi Argintăria Curţii şi Sala de mese, o colecţie unică de obiecte necesare pentru funcţionarea gospodăriei imperiale. Etalarea acestor obiecte îi permite vizitatorului o introspecţie în cultura meselor de la curte.
  • Până în sec.XV, Camera Argintăriei de la curtea Habsburgică a fost condusă de Maestrul Camerei Argintăriei care era responsabil cu administrarea fructelor, pâinii, argintăriei, veselei şi tacâmurilor.
  • În decursul timpului Camera Argintăriei a câştigat o tot mai mare importanţă. Responsabilitîţile diverse au fost împărţite între Bucătăria Curţii, Cofetăria Curţii, Camera Pânzeturilor Curţii, Pivniţele Curţii, Argintăria Curţii, Sala de servit masa, Magazia de alimente a Curţii, Lemnele de foc, Magazia de cărbune şi Camera Luminoasă a Curţii, adică, birourile care coordonau gospodăria imperială.
  • După căderea Imperiului Habsburgic în 1918 gospodăria Curţii a fost dizolvată şi proprietăţile imperiale au trecut în proprietatea statului, a Republicii Austriece. În timp ce un număr de articole au fost vândute, majoritatea au rămas în Camera Argintăriei şi în Sala de servit masa. Din acestea, o parte au rămas pentru a fi folosite la banchetele oficiale ale statului şi a dineurilor date de republică, în timp ce altele au fost expuse publicului în fostele birouri ale Camerei Argintăriei începând din 1923.
  • După renovarea completă şi adaptarea camerelor învecinate care cândva găzduiseră Manufactura de Goblin Imperial, Camera Argintăriei a fost redeschisă în 1995 sub forma Colecţiei de Argint Imperială. Azi, în jur de 7.000 de articole, din totalul de 150.000 de articole ale colecţiei, sunt expuse pe o suprafaţă de 1.300 m².

 

Apartamentele Imperiale - Kaiserappartements

 

O introspecţie în lumea celui mai ilustru cuplu imperial al Austriei cu cele 19 camere ocupate de împăratul Franz Joseph  şi soţia sa, Elisabeta, ce conţin birouri, apartamente rezidenţiale şi săli de recepţii, toate mobilate şi decorate la cel mai înalt standard al autenticităţii istorice.

  • Hofburg a fost reşedinţa Habsburgilor timp de peste 600 de ani şi centru Sfântului Imperiu Roman. Pe lângă rolul său de loc al guvernului şi centru administrativ, Hofburg a fost deasemenea şi reşedinţa de iarnă a familiei imperiale. Din sec.XVIII încoace curtea şi-a petrecut vara la Palatul Schonbrunn.
  • Ceremonialul Curţii cerea ca fiecare membru al familiei să aibă propriile apartamente într-unul din numeroasele aripi ale palatului. Azi multe din aceste apartamente găzduiesc muzee şi birouri, ministere şi cancelaria prezidenţială. Aripa Cancelariei Imperiale şi Reşedinţa Amalia, care formau apartamentele lui Franz Joseph şi ale Elisabetei sunt deschise publicului.
  • Mobilierul şi aranjarea datează în mare parte din a doua jumătate a sec.XIX, dar majoritatea sobelor ceramice sunt originale din sec.XVIII. Aceste sobe erau aprinse de fochişti ai Curţii din pasaje paralele pentru a evita murdărirea încăperilor. Din 1824 s-au instalat ţevi pentru încălzirea sobelor cu aer cald.
  • Candelabrele de cristal de Bohemia au fost făcute de firma Lobmeyr şi aveau lumânări folosite până la sfârşitul sec.XIX când a fost introdusă electricitatea în palat.

 

Muzeul Sisi - Sisi Museum

 

Legendara împărăteasă între mit şi adevăr.
Frumoasa şi celebra împărăteasă Elisabeta a devenit un adevărat cult. Muzeul Sisi din Apartamentele Imperiale ale Palatului Imperial conţine numeroase obiecte personale ale Elisabetei precum şi cele mai celebre portrete ale frumoasei împărătese.
Centrul expoziţiei este dedicat vieţii private a Elisabetei; revolta ei împotriva ceremoniilor de la curte, refugiul ei într-un cult al frumuseţii, obsesia ei de a fi zveltă, performanţele ei atletice şi poezia plină de efuziune.
De la libertatea zilelor petrecute ca fată în Bavaria, la surprinzătoarea căsătorie cu împăratul Austriei, la asasinarea ei la Geneva în 1898, muzeul dezvăluie viaţa agitată a legendarei împărătese.


Se pot admira:

  • rochiile de vară
  • portretele celebre
  • trusa de voiaj
  • biroul miniatural cu câteva scrisori pictate de Elisabeta însăşi
  • setul de acuarele al lui Sisi
  • masca mortuară luată după asasinarea ei.

 

Elisabeth of Wittelsbach - Sisi (1837-1898)


S-a născut ca fiică a Ducelui Maximilian şi a Ducesei Ludovika, în Bavaria. În 1853 l-a cunoscut pe vărul ei, împăratul Franz Joseph, care urma să se căsătorească cu sora ei, Helene. Franz Joseph s-a îndrăgostit pe loc de Sisi şi s-a hotărât s-o ia pe ea de nevastă. Când Sisi a ajuns la Viena, şi-a dat în curând seama că viaţa la curtea vieneză nu va fi uşoară pentru ea.
Aristrocraţia vieneză îşi bătea joc de ea şi soacra ei, Sophie a luat controlul asupra vieţii ei. Copiii i-au fost luaţi şi rar i se permitea să-i vadă,ducând-o spre depresie şi boală. După doi ani de tratament, timp în care a locuit la Madeira, Korfu şi în Bavaria, Sisi s-a întors refăcută şi cu noi puteri la Viena. S-a hotărât să preia controlul asupra problemelor politice şi curând a fost interesată de Ungaria. În 1867 a fost încoronată regină a Ungariei.Era obsedată de frumuseţea ei,având grijă de corpul ei, dând în anorexie.
Ideile sale foarte liberale, dorinţa ei pentru o structură republicană,eforturile ei de a ajuta pe cei sărmani au făcut-o foarte populară în rândul austriecilor.
În 1870 s-a decis să se retragă din viaţa publică încercând să ducă o viaţă privată.
La 10 septembrie, în timp ce se plimba prin Geneva, a fost asasinată de un tânăr anarhist italian.

 

Istoria Hofburgului

 

Hofburg a fost reşedinţa suveranilor Austriei timp de 6 secole. În decursul timpului s-a dezvoltat într-una din cele mai importante centre ale istoriei europene. De aici Habsburgii au domnit din sec.XIII, la început ca şi conducători ai ţinuturilor Austriece, din 1452 ca împăraţi ai Sfântului Imperiu Roman şi în cele din urmă ca împăraţi ai Austriei din 1806 şi până la căderea monarhiei în 1918.
La început a fost un castel medieval fortificat datând din sec.XIII care a fost extins de către fiecare împărat, ajungând să semene cu un adevărat "oraş în oraş".
Complexul care se întinde pe mai mult de 240.000 m² constă din 18 aripi, 19 curţi şi 2.600 de camere în care aproape 5.000 de oameni trăiesc şi muncesc azi.

  • Cea mai veche parte a Hofburgului este Alte Burg (Fortăreaţa Veche), care din sec.XVIII a fost numită Schweizertrakt (Aripa Elveţiană), denumire dată după Garda Elveţiană care supraveghea palatul.
  • Inima complexului fortăreţei medievale s-a păstrat deşi cele 4 turnuri de colţ, cea mai mare parte a şanţului cu apă şi podul care se ridica fuseseră îndepărtate pentru a face loc schimbărilor prin care a trecut palatul de-a lungul secolelor. La mijlocul sec.XIV faţada a fost renovată în stil Renascentist.
  • În 1552 s-a construit Poarta Elveţiană (Schweizertor). A fost construită după proiectul lui Pietro Ferabosco. Această aripă a palatului adăposteşte Visteria Imperială, unde sunt păstrate însemnele Sfântului Imperiu Roman şi ale Imperiului Austriac. Corul Băieţilor din Viena cântă şi azi, duminica, la Mesa din Burgkapelle care a fost construită în 1449.
  • În 1559 a început construirea Stallburg-ului ca o nouă reşedinţă. Până în sec.XVIII această parte a palatului conţinea grajdurile celebrilor cai Lipizzani, care pot fi văzuţi zilnic la antrenamentul de dimineaţă sau la spectacolele de la Şcoala de Iarnă de Călărie, situată pe strada de vis-a-vis.
  • Amalienburg (Reşedinţa Amalia) s-a ridicat ca o clădire liberă vis-avis de Schweizertrakt, în sec.XVI. I s-a dat numele împărătesei Wilhelmine Amalia, care a folosit-o ca reşedinţă a ei moştenită după moartea Împăratului Joseph I. Ultima ocupantă a acestei părţi a palatului a fost Împărăteasa Elisabeta, apartamentele căreia sunt deschise astăzi publicului.
  • În sec.XVII, Împăratul Leopold I avea Aripa Elveţiană legată de Reşedinţa Amalia. Această legătură în stil Baroc Timpuriu s-a construit între 1668-1680 şi s-a numit Leopoldinischer Trakt (Aripa Leopoldină). A fost ocupată de Împărăteasa Maria Teresa în sec.XVIII, iar după moartea ei apartamentele acestei aripi au fost folosite ca săli de stat până la sfârşitul monarhiei. Din 1946 a găzduit biroul Preşedintelui Federal Austriac.
  • În subsolul unei părţi a palatului Hofburg se aflau pe trei nivele pivniţele vinului imperial. Vinul care a rămas la sfârşitul monarhiei a fost vândut la licitaţie iar locul a fost folosit ca depozit pentru modelele de gips a fântânilor şi monumentelor de pe Ring.
  • Pe parcursul sec.XVIII, Hofburg a fost mărit adăugându-i-se câteva extensii magnifice Baroce, toate proiectate şi începute de arhitectul Curţii, Joseph Bernard Fischer von Erlach. După moartea arhitectului în 1723, fiul său Johann Emanuel Fischer von Erlach a supravegheat construcţia.
  • Între 1723-1735 a fost construită Biblioteca Curţii, acum Biblioteca Naţională Austriacă, pentru a păstra colecţia impresionantă şi preţioasă de cărţi deţinută de Habsburgi. Sala Mare cu interiorul ei Baroc este una din cele mai frumoase de acest fel din lume.
  • La moartea lui Johann Bernard Fischer von Erlach, un alt arhitect pe nume Lukas von Hildebrandt şi-a văzut şansa în carieră. Astfel că, în timp ce fiul arhitectului Fischer continua cu realizarea planurilor tatălui său, Hildebrandt a început proiectul la Aripa Cancelariei Imperiale. Totuşi, la cererea expresă a Împăratului, această aripă a fost dată spre terminare lui Johann Emanuel Fischer von Erlach în 1730. După destrămarea Sfântului Imperiu Roman în 1806, cancelaria a fost schimbată în apartamente rezidenţiale pentru familia imperială. De la mijlocul sec.XIX ea a fost ocupată de Împăratul Franz Joseph.
  • Sculturile portalelor sunt de Lorenzo Martinelli şi reprezintă Muncile lui Hercules.
  • Secţiunea centrală conţine Keisertor (Poarta Împăratului) care duce la apartamentele imperiale. La marginea acoperişului se ridică scutul heraldic a Împăratului Charles VI cu vulturul dublu purtând scutul Austriac în culorile roşu, alb, roşu, având deasupra coroana imperială.
  • În 1735 Johann Emanuel Fischer von Erlach a terminat Şcoala de Iarnă de Călărie, apoi sălile de bal (Redoutensale) au fost ridicate ca o clădire alăturată. Iniţial folosite pentru recepţii grandioase, baluri şi alte festivităţi, azi serveşte ca un centru pentru congrese.
  • La începutul sec.XIX Ludwig Montoyer a construit magnifica Sală de Ceremonii, care a fost folosită de atunci încoace pentru toate evenimentele dinastiei imperiale, azi fiind încă folosită pentru multe din balurile vieneze celebre.
  • La sfârşitul sec.XIX, când a fost demolat vechiul teatru al palatului, Ferdinand Krischner a terminat Michaelertrakt (Aripa Sf. Michael), denumită astfel după biserica pe care o are în faţă, folosind proiectele şi planurile lui Fischer von Erlach. Cu faţada arcuită şi cu domul înalt de 50 m, ea domină faţada palatului care dă spre centrul oraşului.
  • La începutul sec. XX, la scurt timp după destrămarea monarhiei, a fost ridicat Neu Hofburg dând spre Heldenplatz. Cu o faţadă monumentală, a fost proiectat iniţial ca parte a unui "forum imperial" mai mare, proiect a lui Gottfried Semper şi Karl Hasenauer. Azi adăposteşte parte a Bibliotecii Naţionale şi un număr de colecţii şi muzee.

 

 

Turul Palatului Hofburg

 

Sufrageria


În timpul Împăratului Franz Joseph această cameră a fost folosită pentru servirea meselor familiei. Masa era aranjată conform protocoului care guverna mesele imperiale de la curte; chiar şi o masă restrânsă doar cu membri apropiaţi ai familiei trebuia să urmeze un ceremonial strict al curţii. Masa era întotdeauna împodobită festiv; în mijloc stăteau vase aurite cu flori, fructe şi dulciuri. Împăratul stătea la mijlocul mesei; vis-a-vis stătea adesea un oaspete de onoare, ceilalţi oaspeţi fiind aranjaţi în jurul mesei în funcţie de gradul de rudenie sau rang, doamnele şi domnii alternând.
Oaspeţii erau serviţi în acelaşi timp ca şi împăratul care începea imediat să mănânce. Deoaece felul de mâncare era considerat gata îndată ce împăratul punea jos cuţitul şi furculiţa, şi farfuriile erau imediat luate, împăratul era întotdeauna atent să nu pună jos furculiţa şi cuţitul până când nu termina toată lumea de mâncat.

Salonul Roşu


Mobila şi tapiseriile din această cameră au fost daruri făcute lui Joseph II de către cumnatul său, regele francez Ludovic XVI, care se însurase cu fiica cea mică a Mariei Teresa, Marie Antoinette. Ambii au fost executaţi în timpul Revoluţiei Franceze şi tot ce au avut a fost vândut. De aceea tapiţeriile de aici au o valoare istorică deosebită.

 

Salonul Mare


Camera de recepţie a împărătesei şi locul unde serveau micul dejun împăratul şi împărăteasa. Picturile cu peisaje evocă dragostea împărătesei pentru natură şi călătorie precum şi dorul ei pentru locurile îndepărtate. Statuia de marmură, de Antonio Canova, din fundal reprezintă Polyhymnia, muza greacă a poeziei eroice.

 

Camera Bergl


O uşă duce la două Camere Bergl a căror pereţi sunt complet acoperiţi de pictură murală din 1766, executată de Johann Bergl, unul din pictorii favoriţi ai Mariei Teresa. Pictura murală reprezintă peisaje exotice.

 

Baia


După dressing se află baia împărătesei Elisabeta instalată în 1876. Ea a fost primul membru al familiei imperiale care a avut o baie în adevăratul sens al cuvântului. Baia a fost restaurată în toamna anului 2002. Avea o pardoseală cu linoleum, pusă după 1883 iar pereţii erau acoperiţi cu o ţesătură cu model puternic colorat ce reprezenta bujori boboci şi bujori înfloriţi. La bstânga se afla vana originală din aramă.

 

Dressing-ul şi Sala de Exerciţiu


Elisabeta era considerată una dintre cele mai frumoase femei a timpului şi era foarte conştientă de acest fapt. Regimul pentru frumuseţe i-a marcat nu numai rutina zilnică ci şi o mare parte din viaţa ei. Se cântărea zilnic şi ţinea o dietă pentru a-şi păstra tinereţea. Făcea exerciţii de gimnastică în fiecare dimineaţă, ceea ce a scandalizat curtea. Barele prinse la perete se pot vedea şi azi, ca şi inelele care atârnă de rama uşii. Avea la dispoziţie şi o sală de gimnastică bine echipată.
Elisabeta era mândră de părul ei, cu fir gros şi lung până la gleznă şi avea mare grijă de el. Pieptănatul dura 2-3 ore pe zi. Odată pe lună se spăla pe cap cu un amestec de gălbenuş de ou şi cognac, procedură ce-i ocupa o zi întreagă.

 

Camera de zi / Dormitorul


Apartamentele împăratului erau alăturate de cele ale împărătesei. Iniţial a fost camera cu patul nupţial dar apoi a devenit dormitorul împărătesei în care-şi petrecea o parte a zilei. Camera are un altar Neo-Gotic din marmură de Carrara, din 1855, executat de Vinzenz Pilz.

 

Salonul Mic


Camera memorială a împăratului Maximilian al Mexicului.
În timpurile imperiale a fost camera unde se retrăgeau bărbaţii pentru a fuma. Azi este o cameră memorială a Împăratului Maximilian. Maximilian, frate cu Franz Joseph, a fost amiral în marina austriacă. Pentru un timp scurt a fost guvernator general al regatului Lombardia-Veneţia. El a acceptat oferta lui Napoleon III de a deveni împăratul Mexicului. Împreună cu soţia sa, Charlotte a Belgiei, la fel de ambiţioasă ca şi el, s-au îmbarcat spre marea aventură care avea să se termine tragic. Maximilian nu a avut nici o şansă în faţa forţelor revoluţionare a lui Benito Juarez. Charlotte a venit în Europa după ajutor dar a fost refuzată. S-a dereglat mintal şi nu s-a mai întors la soţul ei. Maximilian a fost capturat şi executat la Queretaro la 19 iunie 1867.

 

Salonul Mare


Este locul unde Franz Joseph era vizitat de familia sa, frate, nepoţi, etc. În compania cărora servea o ceaşcă de ceai şi se interesa de ei şi nevoile lor. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu propriul său fiu, Rudolf, cu care nu s-a înţeles, având opinii politice diferite. Prinţul Rudolf dorea o republică federală, un punct de vedere clar exprimat şi în Kronprinzwerk, o enciclopedie populară în 24 de volume care se află în acest salon.
Rudolf s-a sinucis la Mayerling în 1889.

 

Dormitorul lui Franz Joseph


Cînd cuplul imperial s-a mutat în locuri separate de dormit, această cameră a devenit dormitorul împăratului. Franz Joseph dormea pe un pat de fier simplu, un obicei tipic pentru viaţa spartană preferată de împărat. Îşi începea ziua cu mult înainte de ivirea zorilor, de obicei la 3,30 dimineaţa. Îşi permitea o oră de somn în plus doar dacă se culca foarte târziu. Primul lucru era baia pe care o făcea într-o cadă adusă zilnic în dormitor. Franz Joseph prefera un mobilier modest în camerele sale private. După ce se îmbrăca, îngenunchia şi-şi spunea rugăciunile de dimineaţă. Apoi servea micul dejun în biroul său.

 

Biroul


Împăratul Franz Joseph îşi lua în serios toate responsabilităţile care-i reveneau. Îşi petrecea cea mai mare parte a zilei în biroul său studiind documentele ce cereau semnătura sa. Îşi termina ziua de lucru după ce participa la dineurile oficiale, recepţii sau baluri.
Franz Joseph era însă şi un om de familie şi-i plăcea să fie înconjurat de tablouri şi suveniruri ale copiilor şi nepoşilor săi precum şi de micile atenţii primite din partea lor. Pe biroul său se afla portretul său preferat, cel al " Îngerului Sisi". Împăratul se afla în această cameră când a primit vestea morţii tragice a unicului său fiu, Rudolf, la 30 ianuarie 1889.

 

Sala de Conferinţe


O masă imensă în stil Empire cu scaune asortate ocupa mijlocul camerei unde aveau loc conferinţele miniştrilor.
Bustul de marmură şi sabia de onoare a Feld Mareşalului Radetzsky amintea de serviciul suprem adus ţării de acest comandant militar. Împăratul Franz Joseph i-a rămas veşnic recunoscător, punându-i la dispoziţie un apartament la Hofburg oricând se afla la Viena.

 

Camera de Audienţe


Când avea audienţe, împăratul stătea la o masă înaltă în prim plan.
Picturile de pe pereţi reprezentau portretele predecesorilor săi. Bunicul său, Împăratul Franz II/I, care a fost ultimul împărat al Sfântului Imperiu Roman. În 1806 el a fost obligat să dizolve imperiul datorită victoriilor militare ale lui Napoleon. Fiul său cel mai mare, Ferdinand (următorul portret) a devenit apoi împărat deşi era bolnav de epilepsie. Împăratul Ferdinand, care era unchiul lui Franz Joseph, a abdicat în favoarea nepotului său de 18 ani în timpul revoluţiei de la 1848.
Când Franz Joseph a murit la Schonbrunn, la 21 noiembrie 1916, el controlase destinul ţării sale timp de 69 de ani.

 

Sala de aşteptare a Camerei de Audienţe


Împăratul Franz Joseph ţinea audienţe de 2 ori pe săptămână la care se puteau prezenta oricare din supuşii imperiului său. Înainte de a fi primiţi ei aşteptau în această sală. Cei care cereau audienţe şi participau la acestea trebuiau să fie îmbrăcaţi în uniformă sau frac iar doamnele în rochie neagră cu trenă. Veneau reprezentanţi din cele mai importante ţinuturi ale coroanei şi regiuni ale monarhiei (Ungaria, Bohemia, Veneţia, Croaţia, Slavonia, Serbia, Voivodina, Carinthia, Styria şi Tyrol). Ne putem face astfel o idee despre mărimea şi varietatea etnică a monarhiei Austro-Ungare.
Pereţii sunt decoraţi cu 3 picturi murale monumentale într-o tehnică specială executate de Peter Krafft în 1832, zugrăvind evenimente imporatnte din domnia Împăratului Franz I / II.

 

Camera Gărzii Trabant


Este o anticameră la apartamentele împăratului unde un ofiţer stătea de pază zi şi noapte.

 

Asasinatul


La 10 septembrie 1898, Elisabeta a fost asasinată de anarhistul italian Luigi Lucheni în Geneva. Luigi Lucheni a descoperit din întâmplare adevărata identitate a "Contesei de Hohenembs", nume sub care călătorea împărăteasa. Luigi Lucheni o înjunghie în piept cu un pumnal. Elisabeta cade la pământ dar se ridică ameţită. Crezând că a fost doar o ciocnire, ea se grăbeşte să se îmbarce nevrând să piardă vasul. La scurt timp leşină şi când este dezbrăcată se observă urma rănii făcute de pumnal. Vasul se întoarce imediat şi împărăteasa este dusă la hotel, unde moare la scurt timp.
Trupul Elisabetei este dus la Viena şi este înmormântată în Cavoul Bisericii Capucine. Celebritatea Elisabetei începe odată cu moartea sa tragică, toate criticile ce i s-au adus fuseseră uitate. Ceea ce a rămas este amintirea unei împărătese frumoase şi de neatins. S-a născut astfel mitul Sisi.

 

Zborul


Elisabeta a reacţionat la constrângerile curţii vieneze prin refugiul pe care l-a găsit în cultul propriei frumuseţi, într-o dietă obsesivă şi sport.
Pe măsură ce îmbătrânea, şi mai ales după tragica sinucidere a singurului ei fiu, Rudolf, în 1889, Elisabeta devenea din ce în ce mai tristă şi retrasă, puţin sociabilă, uneori aproape de neabordat. A început să se îmbrace în negru; evantaiele, umbreluţele şi voalurile au devenit accesoriile indispensabile ale împărătesei.

 

La Curte


Elisabeta îşi îndeplinea îndatoririle de împărăteasă fără nici o tragere de inimă. Nu-i plăceau pompa şi ceremoniile de la Curte, fapt ce a intrigat curtea vieneză. În timpul ocaziilor oficiale se simţea ca un "cal înhămat" la paradă. Suferea enorm de pierderea libertăţii.

 

Copilăria


Elisabeta şi-a petrecut copilăria, lipsită de constrângeri, liberă, în Munchen şi Possenhofen pe lacul Starnberg. În vara anului 1853 şi-a însoţit mama şi sora mai mare, Elena, la Ischl, pentru a participa la sărbătorirea zilei de naştere a vărului ei, Împăratul Franz Joseph. Sora ei urma să devină soţia împăratului, dar Franz Joseph s-a îndrăgostit pe loc de inocenta Elisabeta de 15 ani.
La 19 august are loc ceremonia de logodnă. Sisi este copleşită de atenţiile primite ca viitoare împărăteasă. Dar neliniştea şi teama faţă de curtea vieneză începe să-şi facă loc în sufletul ei. Şi-a dat seama că a intrat într-o altă lume care-i lua propria libertate.

 

Scările Împăratului


Intrarea în muzeul Sissi şi Apartamentele Imperiale se face prin impozantele Scări ale Împăratului, folosite de acesta pentru a ajunge în apartamentele sale.
Primele 2 camere oferă informaţii despre familia Habsburg şi Habsburg-Loraineşi despre istoria Hofburgului.

 

Pentru rezervari bilete la Hofburg

 

Hofburg Viena - Palatul Hofburg

KHM

© 2009 HartaEuropa.com