căutare personalizată

Viena

Castelul Belvedere
Schloss Belvedere

 

Adresa: Prinz Eugenstrasse, 27 - A.1030 Wien

Metrou (U-Bahn) : Sudbahnhof
Tramvai : D

 

În 1717 s-a luat hotărârea construirii clădirii Belvedere Superior.Construcţia s-a desfăşurat pe o perioadă de doi ani (1721 şi 1722), iar decoraţia interioară a fost terminată în anul următor. Grădina palatului servea în special etalării şi pompei ceea ce se reflectă în eleganta (Sala Terrena), scările somptuoase (Grand Staircase), magnifica (Sală de Marmură), camerele decorate cu stucco şi fresce (executate de Carlo Carlone, 1686/1775), picturile de pe tavan ale lui Giacomo del Po şi capela cu piesa de altar de Francesco Solimena (1657/1747). Aşa arăta Belvedere Superior în timpul prinţului Eugen.


După prinţul Eugen, în timpul perioadei Biedermeier, Belvedere a fost cunoscut nu numai ca muzeu, ci şi ca loc de desfăşurare a tot felul de evenimente, de la artificii la spectacole de circ. Iarna lacul se transforma în patinoar. În 1848 Parcul Belvedere a devenit tabără militară pentru Garda Mobilă, care a luptat împotriva trupelor imperiale. După aceea, directorul lui Belvedere Superior, J.P. Krafft, a făcut restaurări şi renovări ale barocului creind accesul de azi în complexul palatului. În 1891, colecţia imperială de pictură a fost reamplasată de la Belvedere la Muzeul de Istorie a Artei. Belvedere Superior a parcurs o perioadă de reconstrucţie şi modernizare începând cu 1897, pe baza planurilor arhitectului E. Von Foerster, care a primit această însărcinare de la prinţul Franz Ferdinand. Din 1899 familia imperială a putut locui acolo. După asasinarea prinţului coroanei şi a soţiei acestuia la Sarajevo, palatul a rămas nelocuit. În 1919, Belvedere a trecut în proprietatea Republicii austria şi încet încet s-a transformat în muzeu. Bombardamentele din 1944-1945 au produs stricăciuni mari ambelor palate, care după război au fost restaurate cu grijă. Cel mai important eveniment din istoria Austriei de după război a fost ceremonialul semnării Tratatului Statului Austriac din mai 1955 în Sala de Marmură din Belvedere Superior, care este deschisă publicului.


Belvedere Superior - Oberes Belvedere

 

Colecţiile expuse


Arta Medievală  

                                                                        
În aripa de vest a palatului Belvedere Superior se află expuse, ca parte a expoziţiei permanente, opere ale sculpturii şi picturii Goticului Târziu. Ele oferă o trecere în revistă a dezvoltării artistice majore în Stilul Internaţional începând cu 1400 până la începutul sec.16. Sunt capodopere ale artei medievale. Este o adevărată galerie de sculptură, cu opere ale meşterului din Grosslobming, care în jurul anului 1400 a fost unul din sculptorii călăuzitori în Stilul Gotic Internaţional. Meşterul Piesei de Alter Albrecht se află printre cei mai importanţi pictori pe lemn a generaţiei următoare. Un exemplu remarcabil a artistului, captând fenomenul luminii în natură, este " Buna-Vestire a Îngerului către Ioachim" (1435 /50). Altarul lui Znaim te uimeşte cu monumentalitatea şi puterea lui de expresie. A fost făcut probabil la Viena în anii 1440 şi îşi menţine şi azi culoarea. Conrad Laib se remarcă prin redarea detaliului, zugrăvirea şi evocarea "Pasiunii lui Christos" de pe Crucifixul de lemn din 1449.
Michael Pacher şi Rueland Frueauf cel Bătrân sunt printre cele mai mari personalităţi artistice ale Goticului Târziu de la sfârşitul sec.15. Piesa de altar, probabil cea mai mare şi cea mai valoroasă pictată de Pacher a fost cea de la Salzburg Stadtpfarrkirche.
Un reprezentant al picturii începutului sec.16 este pictorul Corinthian Urban Gortschacher. În opera lui se pot vedea şi caracteristici ale Renaşterii. Artistul se bazează în interpretarea Legendei susanei, 1520, pe o gravură în lemn a lui Albrecht Durer.
Colecţia Barocă a palatului Belvedere a părăsit Belvedere Inferior în 2007. Din primăvara anului 2008 cele mai importante lucrări ale Barocului austriac pot fi admirate în aripa de est a palatului Belvedere Superior.
Majoritatea lucrărilor de Martino Altomonte, Johann Michael Rottmayr, Daniel Gran şi Paul Troger prezintă aspecte noi, fascinante a acestei epoci bogate precum şi diversitatea potenţialului ei de expresie în artă. Personalităţi artistice ca "geniul clasic" Georg Raphael Donner, sau excentrici ca Franz Anton Maulbertsch şi Franz Xaver Messerschmidt formează împreună un tablou impresionant al producţiei artistice baroce din perioada monarhiei Habsburgice.
Opera lui Martino Altomonte ridică cortina pentru un spectacol strălucitor al Barocului Superior austriac. Aceste opere îşi trag seva din Roma şi Neapole, cu fascinaţia plină de culoare a veneţienilor. Anii lungi de şcoală în Veneţia sunt vizibili în lucrarea lui Michael Rottmayr "Sacrificiul Ifigeniei" (1690/91) şi "Lamentarea lui Abel" (1692). Johann Michael Rottmayr este cunoscut ca tatăl picturii baroce austriece. Printre cele mai reprezentative lucrări sunt picturile de la Stiftkirche, biserica mănăstirii, la Melk şi bisericile Sf. Petru şi Sf. Charles din Viena.
Istoriile mitologice şi alegorice ale lui Daniel Gran, ca "Apoteoza Dianei în Olimp" (1732) şi "Alegoria Guvernului Felicitous al Moraviei" (1743) sunt lucrări din perioada de glorie a Barocului Superior din vremea lui Charles VI.
Modelele italiene l-au influenţat şi pe Paul Troger, artistul "clasic", în pictura Barocului austriac. Şi el şi sculptorul Georg Raphael Donner au dovedit în operele lor cunoştinţe amănunţite a manierismului italian şi a artei de la curtea Franţei.
Cariera lui Franz Anton Mulbertsch a mers pe o direcţie complet diferită. Avea o manieră profund expresivă de a picta, fiind un spirit îndrăzneţ. Ca şi Maulbertsch, sculptorul Franz Xaver Messerschmitt provoacă observatorul cu distorsiuni în trăsăturile feţei umane.
Operele altor artişti ca Vincent Fischer, Lorenzo Martinelli, Karl Georg Merville şi Franz Zacherle furnizează întâlniri remarcabile cu faţetele multiple ale artei Baroce din Austria.


Secolul 19


Colecţia cuprinde o gamă largă de capodopere, incluzând Clasicismul, Romantismul şi Biedermeier, Realism şi Istoricism şi arta Impresionismului.
Clasicismul îşi are originea în Italia. A fost o luptă pentru exprimarea calmului şi clarităţii în siluete. Belvedere deţine operele celor mai reprezentativi artişti Jaques Louis David şi Francois Gerard, a iubitorilor de călătorii în Italia Jakob Philipp Hackert şi Josef Rebell, precum şi a altor artişti ca Angelika Kauffmann, Johann Baptist Lampi cel Bătrân şi Friedrich Heinrich Fuger. Temele istorice şi literare erau foarte populare în era clasicistă astfel că pictura istorică s-a bucurat de aprobare. Dar era şi timpul când arta reflecta evenimente curente, mai întâi în pictura franceză, care corespundea cu ambiţiile lui Napoleon, ca în pictura "Napoleon pe Marele St. Bernhard", un portret ecvestru de Jaques Louis David (1801).
Formatul mare al picturii cu culorile clare şi robuste şi tensiunea liniei se află în deplin contrast cu tradiţia picturii englezeşti, unde limbajul formelor este definit printr-o aplicare dinamică a culorii, cu mai multă aluzie decât execuţie directă. Angelika Kauffmann a locuit în Anglia mulţi ani ceea ce se reflectă în stilul picturii ei (John Simpson, 1773)
Cea mai de seamă personalitate artistică din Austria de la sfârşitul sec.18 şi începutul sec.19 a fost pictorul istoric şi portretistul Friederich Heinrich Fuger, director al Academiei Vieneze şi a Galeriei Imperiale de pictură. În portretul soţiei sale, actriţa Hortensia Fuger, stilul francez este combinat ingenios cu influenţe englezeşti.
O reprezentare fidelă a realităţii este evidentă în pictura peisagistică de la sfârşitul sec.18 Jakob Philipp Hackert, care a călătorit mult în Italia, străduindu-se să redea scene fidele din natură (Cascada Tivoli, 1790). Câţiva ani mai târziu, Josef Rebell a pictat peisajele din jurul Neapolelui în lumina puternică a zilei, scăldată în lumina soarelui, astfel pregătind drumul spre Realism şi aşa numita eră Biedermeier.


Romantismul


Mişcarea romantică de la începutul sec.19 este reprezentată în câteva opere cheie. Caspar David Friedrich portretizează o natură simbolică, evocatoare. Nazarienii s-au orientat spre idealul medieval, fiind inspiraţi de pictura italiană a Renaşterii Timpurii, având pe Durer şi Raphael drept modele. Au luptat pentru serenitatea compoziţiei şi expresiei şi au reţinut culoarea la minimum. S-au bazat pe propria experienţă şi s-au străduit să introducă o dimensiune morală şi religioasă în arta lor. Josef Anton Koch, un tirolez, a transpus peisajul ideal, clasic în peisajul eroic muntos. În călătoriile sale prin Elveţia, pictorul german Josef Anton Koch a făcut numeroase studii ale Alpilor. După 25 de ani a folosit aceste studii ca să picteze "Bernese Oberland", 1815 şi să reproducă o "impresie totală" a terenului muntos.
Josef von Fuhrich formează o interdependenţă între pictura romantică religioasă şi pictura istorică patriotică, la fel şi Leopold Kupelweiser, Ludwig Ferdinand Schnorr von Carolsfeld şi Moritz von Schwind. Genul de care s-au ocupat a fost istoria Habsburgilor, subiectele favorite ale genului fiind Rudolf von Habsburg şi Împăratul Maximilian I.


Biedermeier


Biedermeier a fost perioada dintre Congresul de la Viena din 1815 şi revoluţia de la 1848. Pictura austriacă de la acea vreme se remarcă printr-o strădanie a prezentării realiste a lumii vizibile. Ferdinand Georg Waldmuller este reprezentantul de seamă al acestei mişcări artistice, alte figuri alături de el fiind: Josef Danhauser, Friedrich von Amerling, Peter Fendi, Michael Neder şi Friedrich Gauermann. Belvedere deţine cea mai mare colecţie a Biedermeier-ului vienez din lume.


Istoricismul


Motivele antice şi redarea plastică care farmecă sunt principalele caracteristici ale istoricismului. În Viena această epocă este cunoscută ca "era Makart". Multe din operele majore a lui Makart pot fi admirate la Belvedere, care deţine cea mai importantă colecţie de artă din era "Ringstrasse", când drumul era în construcţie. Anton Romako sau pictorul Leopold Carl Muller sunt cele mai de seamă exemple a fiecărui gen pictorial. Scena artei vieneze a sfârşitului sec.19 a fost dominată de Hans Makart. Primul său mare succes a fost "The Modern Amoretti". A pictat personalităţi istorice "Intrarea lui Charles V în Antwerp" sau "Triumful Ariadnei" care este un exemplu de măiestrie tehnică.
Anton Romako a fost influenţat de Makart. Pictura sa este subtilă în întrebuinţarea ulorii, foarte individuală, stilul său combinând caracteristici de grafică şi pictură.


Impresionismul


Belvedere deţine o colecţie remarcabilă a artei moderne europene.
Dezvoltarea impresionismului austriac de către Emil Jacob Schindler, Rudolf Ribarz, Robert Russ şi alţii merge paralel cu impresionismul francez reprezentat de Monet, Manet, Pissarro, Renoir. Spre mijlocul sec.19 unii pictori s-au îndreptat spre peisaje neînfrumuseţate, spre observarea precisă a luminii şi folosirea judicioasă a culorii. Artiştii austrieci s-au îndreptat spre motive simple, au pictat suburbiile sau peisajele din jurul Vienei. Emil J. Schindler a pictat "Steamship Station at Kaisermuhlen on the Danube" (1871/72), Olga Wisinger- Florian a pictat "Blooming Poppy" (1895/1900).
Belvedere prezintă artişti autohtoni alături de artişti străini: Pierre Auguste Renoir, Edouard Manet, Edgar Degas reprezentând impresionismul dar şi Paul Cezanne cu "Natură moartă cu sticla albastră; Zaharniţa cu merele" şi Vincent van Gogh cu "Câmpia de la Auvers", care îşi croiau drumul spre epoca modernă.
Secesiunea berlineză, condusă de Max Liebermann, a fost complet supusă impresionismului (Max Liebermann, Lovis Corinth şi Max Slevogt), impresionişti germani care şi-au manifestat libertatea penelului, folosirea îndrăzneaţă a culorii şi detalii intime. Austriacul Carl Schuch, deşi impresionist,  a fost influenţat în stil de realismul lui Courbet. Cele mai reprezentative naturi moarte ale sale sunt însă influenţate de Cezanne.


Sfârşitul sec.19 şi Secession la Viena


Secesiunea vieneză a fost fondată în 1897 şi a devenit sinonimă cu art nouveau vieneză. Arta sfîrşitului de secol şi-a găsit punctul culminant în "Perioada de aur" a lui Gustav Klimt, uemată de Expresionismul Timpuriu, reprezentat printre alţii de Oskar Kokoschka şi Egon Schiele.Secesioniştii doreau redesignul întregii vieţi în mod artistic, să transforme prozaicul de zi cu zi într-o experienţă estetică. Pe lângă Gustav Klimt, care a creat friza Beethoven pentru expoziţia Beethoven din 1902, Carl Moll a fost şi el un exponent al artei Secession (Amurgul-1900).
Richard Gerstl a fost printre primele exemple a tendinţelor expresioniste. Pictura sa "Surorile Karoline şi Pauline Fey", 1905, arată influenţa lui Edvard Munch. Mai târziu picturile lui au luat exemplu lui Vincent van Gogh, ca în "Autoportret râzând", 1908 pe care l-a pictat cu puţin timp înainte de a se sinucide.
Tânărul Oskar Kokoschka a şocat publicul vienez cu portretele sale dureros de sincere şi directe.
Egon Schiele a pictat câteva portrete în jurul anului 1910 care s-au remarcat prin gestul lor drametic şi nevoia profunzimii ce a dus la asociaţii tulburătoare.
Max Oppenheimer a aparţinut şi el grupului expresioniştilor timpurii; pictura sa "Klinger Quartet", 1916, trădează confruntarea dintre cubişti şi futurişti.


Secolul 20


Colecţia începe de la Expresionism şi Neue Sachlichkeit, trece prin "Şcoala vieneză a realismului fantastic" şi apoi în a doua jumătate a sec.20 cu exemple de pictură non-reprezentativă şi informală şi se continuă cu arta contemporană a mileniului.


Expresionismul


Asociaţiile artiştilor ca "Die Brucke" sau "Der Blaue Reiter" au format începuturile Expresionismului german, care şi-au dezvoltat stilul până la limitele abstractului. Acestor asociaţii le aparţin artişti ca: Ludwig Kirchner, Karl Schmidt-Rottluff, Erich Heckel, Max Pechstein şi pentru un timp scurt Emil Nolde (pentru "Die Brucke"); Vassily Kandinsky, Franz Marc, Gabriele Munter, August Macke şi Paul Klee (pentru Der Blaue Reiter)
Pe lângă picturi ale expresionismului austriac, Belvedere deţine şi exemple remarcabile a expresionismului german. Artiştii austrieci au folosit un colorit sumbru şi morbid şi şi-au încărcat opera cu simboluri ale morţii şi decăderii; operele artiştilor germani erau dominate de culori pestriţe, ţipătoare, motive din viaţa marilor oraşe sau subiecte religioase. Ambele grupuri, Die Brucke şi Der Blaue Reiter s-au aflat într-o continuă căutare pentru noi posibilităţi creative de expresie.


Perioada dintre cele două războaie mondiale


Cel mai cunoscut curent stilistic al anilor 1920-1930 este Neue Sachlichkeit şi Austria se mândreşte cu reprezentanţi de seamă a acestei mişcări. Majoritatea artiştilor austrieci s-au îndreptat spre un stil liric, naturalist în pictură. Ceea ce a favorizat peisajele şi naturile moarte.
Belvedere deţine câteva exemple de cubism timpuriu francez Ferdinand Leger "Peisaj de la ţară", 1912/13.
Pictorul din Graz, Alfred Wickenburg a studiat la Paris. Lucrarea sa "Rinaldo şi Armida", 1923, este un exemplu de compoziţie figurală cubistă.
Rudolf Wacker a pictat "Două capete" cu o precizie sobră, Franz Sedlacek foloseşte un stil narativ fantastic, iar Albert Paris Gutersloh a pictat în culori vii.
Din grupul de pictori "Notsch Circle" din Carinthia fac parte: Franz Wiegle, Anton Kolig, Sebastian Isepp, Anton Mahringer. Ei au fost fideli genului figural şi picturii de peisaj.
Mulţi pictori austrieci din perioada dintre cele două războaie mondiale nu aparţin unui anumit grup sau curent, fiecare găsindu-şi modalitatea proprie de expresie: Wilhelm Thony, Oskar Laske, Josef Dobrowsky, Jean Egger.


A doua jumătate a sec. 20


După 1945, pictura austriacă a fost dominată de un stil expresiv al culorii (ex. Herbert Boekl). Şcoala vieneză a Realismului Fantastic, o variantă a picturii suprarealiste are ca reprezentanţi de bază pe Albert Paris Gutersloh, Ernst Fuchs şi Friedensreich Hunderwasser. Galeria Sf. Stephan din Viena a devenit centrul pentru arta abstractă şi neconvenţională, promovând artişti ca: Arnulf Rainer şi Markus Prachensky.
Belvedere adăposteşte opere importasnte ale artiştilor plastici: Arik Brauer, Rudolf Hausner, Wolfgang Hutter, Anton Lehmden şi Ernst Fuchs.


Arta contemporană


Colecţia a fost structurată în secţiuni pe criterii cronologice. Colecţia se întinde de la 1960 şi până în prezent şi include lucrări ale artei neconvenţionale austriece, pictura vieneză şi exemple de artă media a anilor 1970. Tânăra generaţie de artişti austrieci este reprezentată în colecţie de lucrările artiştilor: Heimo Zobernig, Gelatin, Markus Schinwald şi alţii.
Pe lângă colecţia de pictură, Belvedere deţine o colecţie impresionantă de sculptură. Exponatele se întind de la art nouveau şi expresionism până la arta de după 1954. Sunt sculpturi ce aparţin atât sculptorilor austrieci cât şi artiştilor europeni.
Stursa, Maillol, Lembruck, Barlach, Anton Hanak, Wotruba, A. Urteil, J. Avramidis, A. Hrdlicka, Mahler, Erwin Reiter, Hans Knesl, Karl Anton Wolf.
Palatul Belvedere a adăpostit comori ale artei încă de la începuturile sale, la început colecţia prinţului Eugen, iar din 1871, mare parte a colecţiei imperiale, care a fost deschisă publicului. Diferiţii directori ai casei au luat numeroase măsuri de restaurare pentru ocrotirea operelor de artă, incluzând aripa centrală a palatului

 

Belvedere în sec.19 şi reconstrucţia Oranjeriei în 2007


În jurul lui 1900, artiştii austrieci au cerut păstrarea operelor de artă în Belvedere Inferior. În 1903, Galeria Modernă a fost deschisă acolo, astfel punându-se bazele colecţiei de azi. În 1923, Muzeul Baroc s-a deschis la Belvedere Inferior. Galeria Artei sec.19 a fost organizată în 1924 la Belvedere Superior, cu opere ale artiştilor austrieci şi internaţionali, iar Galeria Modernă a fost adusă în Orangerie unde sculptura monumentală şi-a găsit loul ideal în grădina alăturată.
După cel de al doilea război mondial s-au făcut noi achiziţii, s-au luat măsuri de extindere şi modernizare. Din 1991 până în 1996, Belvedere Superior a parcurs o etapă de renovări. Colecţia de artă medievală ţinută la Orangerie din 1953 până în 2006 şi colecţia de Artă Barocă, care a fost la Belvedere Inferior, sunt începând cu 2008 în Belvedere Superior. Astfel pentru prima oară din istoria sa toate secţiile colecţiei se află sub un singur acoperiş, la Belvedere Superior, începând cu Evul Mediu şi până la mijlocul sec.20.
Belvedere Inferior şi Orangeria sunt folosite pentru forumul expoziţional al Palatului Belvedere.

 

 

Belvedere Inferior (de jos) - Unteres Belvedere


Locuinţa magnifică a prinţului Eugen şi sălile de stat din Belvedere Inferior sunt o atracţie permanentă. Sălile de stat (Sala Grotesque, Galeria de Marmură, Sala de Aur) oferă o introspecţie fascinantă în designul baroc de interior. Belvedere Inferior incluzând Orangeria este locul pentru expoziţii de artă temporare.
Belvedere Inferior a fost construit într-un interval de 2 ani fiind palatul rezidenţial al prinţului Eugen. Arhitectul a fost Lukas von Hildebrandt, împreună cu cel mai mare arhitect baroc austriac Fischer von Erlach. Palatul a fost terminat în 1716.
Belvedere Inferior mai include şi Orangeria şi grajdurile palatului care au fost folosite iniţial pentru caii prinţului. În 1752 Maria Theresa a cumpărat palatul dar nu l-a folosit niciodată. Doar Compania Imperială de arcaşi s-a mutat în părţile palatului Belvedere Inferior din 1764 până la sfârşitul monarhiei. Ca o consecinţă a revoluţiei franceze, Belvedere Inferior a devenit pentru o scurtă perioadă reşedinţă imperială (până în 1804). În timpul războaielor napoleonene Colecţia Castelului Ambras a fost găzduită aici până în 1891. Între 1899-1914, Belvedere Superior a fost reşedinţa Arhiducelui Franz Ferdinand şi a familiei sale, el a folosit Belvedere Inferior doar pentru a-şi găzdui Curtea de Justiţie militară.
În 1900 necesitatea unui muzeu pentru arta contemporană a dus la folosirea palatului Belvedere Inferior ca şi clădire expoziţională; în 1903 s-a deschis aici Galeria Modernă. Aripa de est a Belvedere Inferior a fost adaptată pentru a servi la găzduirea colecţiei imperiale de antichităţi.


Sera - Orangerie


Orangerie se află lângă Belvedere Inferior. Primele livrări de plante pentru seră s-au făcut în 1719. Agnes Husslein Arco a luptat pentru o transformare elegantă a serei într-o sală de expoziţie care să-şi menţină caracterul de seră. Lângă o sală de expoziţie neutră, "Clubul Alb", există o galerie coridor, pe latura sudică, care dă, printr-o fereastră mare spre Kammergarten şi Belvedere Superior. Lângă Orangerie, şi încă existând, se află o menajerie şi un coteţ de păsări.


Grajdurile palatului


Grajdurile sunt o bijuterie arhitecturală a Barocului, care urma să adăpostească caii prinţului Eugen; acum adăposteşte cam 150 de obiecte sacre de artă medievală, care se integrează ambianţei baroce. Aranjată în funcţie de teme specifice, expunerea include capodopere ale picturii pe lemn, sculptură şi triptice gotice.Clădirea istorică a fost adaptată de către arhitecţii Kuhn şi Malvezzi cu camere cu aer condiţionat, oferind condiţii ideale în ceea ce priveşte lumina şi securitatea.


Grădinile Palatului


Grădinile palatului au fost amenajate după planurile arhitectului de grădini bavarez Dominique Girard. Începând de la Belvedere Inferior, grădina barocă se întinde într-o simetrie perfectă de-a lungul axei centrale către clădirea impunătoare Belvedere Superior. Întregul concept este în concordanţă cu modelul francez, copacii, boschetele, sculpturile, fântânile şi cascadele fiind aranjate stereometric.

 

 

Mai multe informatii gasiti pe www.belvedere.at

 

© 2009 HartaEuropa.com