căutare personalizată

Viena

Gartenpalais

 

Adresa: Fürstengasse,1- A.1090 Wien

Tramvai: 1 - D

Bus: N36 - N38

 

Gartenpalais gazduieşte colecţiile Muzeului Liechtenstein din Viena.

Istoric


Gartenpalais, în districtul Rossau din Viena, a fost construit în timpul domniei Prinţului Johann Adam Andreas I de Liechtenstein (1657-1712), care a fost unul din cei mai mari constructori a acelor timpuri. Pentru cea mai mare parte a palatului, Prinţul Johann Adam Andreas I a angajat o nouă generaţie de arhitecţi italieni. Aceşti arhitecţi au fost aleşi şi aduşi de vărul său Prinţ Anton Florian de Liechtenstein (1656-1721). El se afla în poziţia de a stabili contactele necesare cu arhitecţi, pictori, artişti stucco din sud. Istoria construcţiei a început în 1687 prin cumpărarea unei parcele întinse de teren în Rossau. Intenţiile prinţului erau clare de la bun început, căci terenul includea nu numai suprafaţa pentru reşedinţa însăşi, ci şi o suprafaţă pentru un concept urban atotcuprinzător. Terenul s-a numit Liehtenthal, şi este unul din rarele exemple care s-a păstrat despre planificarea urbană extinsă în era Barocului.


Noul palat şi grădinile sale vaste erau nucleul complexului, pentru care Bernhard Fischer von Relach şi-a prezentat primul concept. Planul său prevedea un palat nobil ce dădea spre un pavilion. O grădină mare barocă, pentru care Fischer cu siguranţă a prezentat planuri, trebuia să umple spaţiul dintre aceşti doi poli. Totuşi, tot ceea ce a fost în stare să realizeze a fost Belvedere care era un pinion între un palat şi împrejurimi.


În 1960, prinţul a atribuit proiectarea palatului Garten arhitectului bolognez Domenico Egidio Rossi (1659-1715), care nu a propus o casă de vară aerisită la marginea oraşului imperial, degajată ci un palazzo villa ca o reşedinţă demnă de un prinţ. Construcţia a început conform planurilor sale în 1691. Pentru a se armoniza cu structura interioară a construcţiei, sala centrală domina forma exterioară a palatului. Aripile de pe fiecare latură au fost prevăzute cu scări, o referinţă clară la stilul multor vile italiene din nord.


Munca lui Rossi a fost preluată în 1692 de Domenico Martinelli (1650-1718), care a învăţat la celebra Academie di San Luca din Roma înainte de a fi chemat la Viena. Martinelli a fost arhitectul preferat al prinţului după 1690. Pentru a arăta ca o structură tipică a unui palat, proiectul lui Rossi pentru cele două aripi au fost ridicate de la parter, clădirea primind astfel o înfăţişare mai impunătoare decât în conceptul original. Noul proiect cu 3 nivele venea în întâmpinarea dorinţelor pe care tatăl prinţului, Karl Eusebius (1611-1684) le stabilise în tratatul său de arhitectură pentru un palat princiar la ţară.


În interiorul palatului s-a făcut un aranjament elaborat al încăperilor. Un vestibul era urmat de două scări largi cu trepte de marmură roşie care duceau la Sala Mare şi la galeria de după ea. Martinelli a aderat la tradiţia arhitecturii interioare a palatului de la oraş, ceea ce era foarte neobişnuit pentru un palat suburban.


Galeria de la Garten Palais


Prinţul Johann Joseph I a fost cel care a transferat operele ce puteau fi transportate la Rossau, unde, în 1806, au fost expuse publicului la Garten Palais şi la Belvederele lui Fischer, care încă exista la vremea aceea. Prin urmare, arhitectura şi decorul interior al Garten Palais a trecut prin modificări esenţiale.


Construcţia galeriei


Câteva din ferestrele camerelor pe colţ de la primul nivel au fost astupate pentru a ceea mai mult spaţiu de expunere. Patru din cele 5 uşi dintre Marea Galerie şi Sala Hercules, şi toate deschizăturile de fereastră de deasupra lor, au fost închise pentru a creea spaţiu suficient pentru ciclul Decius Mus a lui Rubens din Marea Galerie. Acest perete a fost iniţial decorat ca şi peretele exterior al sălii, cu ferestre ce luminau fresca de pe tavan a lui Pozzo.


S-au mai făcut modificări şi la nivelel doi, în deosebi la scări. Câteva din picturile de pe tavan ale lui Bellucci, care au fost mutate de pe strada Bankgasse în 1819, au fost imediat expuse ca parte a muzeului. Frescele lui rottmayr de pe casa scării au suferit deteriorări din cauza apei şi au dispărut timp de 2 secole sub două picturi gigant, fiecare având 4 sateliţi ai lui Bellucci. Suprafaţa rămasă neacoperită a fost tencuită.


Pereţii camerelor galeriei au fost zugrăviţi în nuanţe de verde şi albastru. Obiectele au fost expuse într-o îngrămădire de neimaginat, aşa cum era de aşteptat din partea unui prinţ iubitor de artă; ceea ce nu este compatibil cu ideea de azi a unui muzeu şi nici cu standardele de siguranţă şi estetică.


Palatul la începutul secolului 20


S-au făcut modificări periodice cât a fost folosit palatul ca muzeu. După ce Sala Hercules a fost decorată într-o manieră clasicistă, începutul sec.20 a făcut schimbări a barocului original. S.au adăugat un decor neo-baroc (cum ar fi căminele) şi operă stucco la capetele pereţilor Sălii Hercules. Au mai fost adăugate pe peretele lung 5 picturi ale lui Franceschini. Pentru a fi în pas cu gusturile contemporane, această perioadă a mai văzut planuri care să încarce tavanele cu stucco ale clasicismului de la începutul sec.19, care au înlocuit magnificul decor baroc. Aceste planuri nu au fost realizate niciodată.
Un alt proiect care nu a fost niciodată realizat a fost decorarea suprafeţei goale a peretelui cu piese din colecţia de artefacte antice care încă existau în acea vreme.


Adaptarea Bibliotecii


Modificări majore au fost necesare pentru transferul bibliotecii din clădirea clasicistă Majoratshaus din Herrengasse, care a fost proiectată de Hardtmuth, după ce acestă clădire fusese evacuată, vândută şi în final expusă demolării în 1913. Biblioteca a fost găzduită în Apartamentul Gentlemenilor, la parterul palatului Garten.Biblioteca este singurul element ce a rămas a principalelor operea clasicismului timpuriu austriac, şi care împreună cu frescele lui Rottmayr formează un ansamblu unic care a rezistat peste secole. Arhivele au fost mutate în Apartamentul Doamnelor unde s-au instalat rafturi de oţel.


Impactul celui de al doilea război mondial


Războiul şi perioada care a urmat după el a adus schimbări radicale pentru palat. În 1939, familia princiară şi-a mutat reşedinţa la Vaduz şi a luat cu ea şi comoara de artă. Viena nu mai era locaţia Colecţiilor Princiare şi trebuia găsită o nouă întrebuinţare palatului.


Din 1957 încoace, palatul princiar a fost folosit ca loc de întâlnire pentru industria constructoare austriacă şi pentru clienţi privaţi. Aici fiind sediul Osterreichisches Bauzentrum până în 1978. Palatul a găzduit o expoziţie permanentă şi ţinută la zi în mod regulat cu toate produsele legate de construcţii şi servicii oferite de comerţul şi industria Austriei.


La 26 aprilie 1979 palatul princiar a devenit o anexă a Muzeului Sec. 20, care în 1991s-a renumit Muzeul de Artă Modernă Fundaţia Ludwig. Operele de artă ale lui Irene şi Peter Ludwig din Aachen au rămas expuse acolo până în 1999. Apoi muzeul s-a mutat la Muzeele Quartier din centrul istoric al Vienei, unde colecţia a fost redeschisă publicului pe data de 15 septembrie 2001.


Renaşterea palatului princiar


Renovarea palatului Garten, care a început în 2001 şi aproape s-a terminat, a fost concepută având ca punct de plecare aducerea unei părţi însemnate a Colecţiei Princiare de la Vaduz. Odată cu deschiderea Muzeului Liechtenstein la 28 martie 2004, visul Familiei Princiare a devenit realitate.


Frescele radiază în toată splendoarea lor originală


Toata frescele trebuiau eliberatede praful secolelor; acum ele strălucesc cu intensitatea culorii lor originale. Fresca de pe tavan a lui Pozzo din Sala Hercules şi frescele lui Rottmayr din sălile de la parter au fost găsite într-o stare buna necesitând doar spălarea lor şi reparaţii minore. Doar frescele de pe tavanul încadrat cu stucco din Sala Terrena au avut de suferit de pe urma restaurărilor din sec.19 şi a câtorva adăugiri noi făcute de Karl Geyer în sec.20. Aceste picturi au necesitat o muncă intensă pentru reconstrucţia completă a întregului ansamblu baroc. Probleme mai serioase au fost în Sala Terrena de la parter cu frescele care au fost expuse variaţiilor climatice. În ciuda stării lor, restauratorii au reuşit se le aducă într-o condiţie armonioasă, integrându-le în ansamblu baroc.


Restaurarea picturilor de pe tavan


Picturile în ulei au creat probleme mai serioase restauratorilor. În timp ce picturile artistului Marcantonio Franceschini se aflau într-o condiţie relativ bună, picturile veneţianului Antonio Bellucci nu s-au păstrat foarte bine.De la transferul lor de la Palatul de pe Bankgasse la Rossau în sec.19, ele au suferit numeroase modificări, adăugiri, retuşuri şi repictări. În plus, toate picturile au fost acoperite cu un lac gros care s-a îngălbenit cu timpul.


Obiectul restaurării era de a găsi soluţii tuturor problemelor tehnice ale picturilor cum ar fi pierderea bucăţilor de vopsea, stricăciuni datorită apei şi datorită restaurărilor anterioare şi să subţieze stratul de lac pentru a obţine o suprafaţă uniformă care să permită picturilor să-şi arate vivacitatea originală.
În timpul restaurării, s-a dat o atenţie deosebită păstrării lacului rămas şi a tuturor straturilor, pentru a evita deteriorarea substanţei originale şi pentru a păstra ceva din patina existentă. Doar la două din picturile lui Bellucci s-a îndepărtat totul şi s-a restaurat formatul original.


Decoraţia stucco în toată splendoarea şi claritatea ei originală


Spre deosebire de alte scheme de decoraţie interioară vieneze, stucco de la Garten Palais nu a fost refăcută în sec.19. Opera executată de Santino Bussi a rămas în forma ei originală.
La începutul lucrării de restaurare, stucco îşi pierduse strălucirea originală datorită straturilor adăugate ulterior. Acestea au fost îndepărtate cu grijă. S-a realizat o uniformizare a aspectului prin retuşarea cu glazură de lapte de var, care prin transparenţa ei face să fie vizibile din nou caracteristicile originale ale stucco-ului.
Compoziţia şi-a recăpătat claritatea în special acolo unde opera stucco tri-dimensională se contopeşte cu modelul liniar pe suprafaţa fundalului. Contrastul dintre secţiunile plastice, relief şi model scoate în evidenţă cel mai bine efectul intensităţii formelor, de unde, şi una din principalele atribute a acestei opere stucco.


Curăţarea şi remontarea vaselor şi sculpturilor


Atât palatul cât şi grădinile obişnuiau să fie împodobite cu colecţia impresionantă de sculpturi ale lui Giovanni Giulianni, care din păcate s-a pierdut aproape în întregime. Din sculpturile grădinii doar câteva vase şi două statui monumentale, ce-i aparţin, s-au păstrat.Sculpturie originale ale lui Giulianni de pe aripile clădirii au fost înlocuite cu copii cu decenii în urmă.
Vasele şi sculpturile din grădini au suferit coroziuni datorită sării şi suprafeţele lor au fost complet distruse. La origine ele aveau o peliculă fină de stuccolustro, care trebuia să păstreze marmura preţioasă. Înainte de a fi aplicat stratul de culoare pe bază de ulei, sculptorii au demineralizat obiectele şi au completat părţile lipsă.


Două sculpturi importante ale lui Giulianno pentru Sala Terrena, făcute pentru Prinţul Johann Adam Andreas I bazate pe modelele lui Soldani, dispăruseră dar acum s-au reîntors la palat.
Câteva părţi ale sculpturilor lipseau, dar au fost recreate cu ajutorul fotografiilor. Datorită coroziunii produse de sare, s-a hotărât să se aplice o peliculă pe bază de ulei care, din întâmplare, corespundea condiţiei originale.
Vasele lui Giulianni din interiorul palatului s-au confruntat cu aceleaşi probleme. Ornamentele lor exterioare şi-au pierdut forma şi astfel au trebuit refăcute.


Modernizarea interiorului


Întregul palat a fost adus la cele mai înalte standarde ale securităţii unui muzeu modern şi a controlului climatic. S-a mărit numărul de camere utilitare, s-au creat spaţii în plus prin construirea unui subsol complet nou sub Sala Terrena.
Elementele de piatră ale Sălii Terrena au fost iniţial acoperite de un strat de gips, dar acesta a fost îndepărtat până la piatră şi au fost refăcute în sec.19, acum li s-a dat din nou vechea suprafaţă acoperită cu stratul de gips. Podeaua a fost şi ea restaurată conform documentării istorice.
Când galeria a fost remodelată la începutul sec.20, arhivele familiei Liechtenstein au fost mutate în Apartamentul Gentlemenilor, unde au rămas până în 2001. S-au instalat rafturi de oţel şi podeaua a fost ridicată cu un metru. Aceste schimbări n-au lăsat în urmă nimic din proporţiile originale ale camerei s-a din calitatea originală a decorului.


În timpul procesului de restaurare, podelele fostului Apartament al Doamnelor au fost aduse la nivelul lor original, permiţând astfel acestor încăperi şi frescelor restaurate ale lui Rottmayr să fie admirate la proporţiile lor spaţiale originale, făcând astfel dreptate monumentalităţii Barocului Roman. Camerele au fost deasemenea acoperite cu „dale de marmură de la Kehlheim”. Aceste camere vor fi folosite în viitor pentru expoziţii temporare şi diferite evenimente.
Când Majortspalais din Herrengasse a fost golit de Familia Princiară la sfârşitul sec.19, biblioteca şi mobilierul ei au fost mutate la Rossau. Încăperile Apartamentului Gentlemenilor au fost modificate în acest scop, iar rafturile au fost adaptate ca să se potrivească în noul lor ambient. O poză făcută la acea vreme arată elementele istorice şi noile completări. Astfel s-a putut stabili cu certitudine care părţi au fost adăugate la acea vreme.
Pelicula protectoare de lac de pe suprafeţe se îngălbenise considerabil şi trebuia curăţată, culorile originale putânduse vedea şi mai bine.
Suprafeţele aurite au fost curăţate şi completate bucăţile lipsă.Luciul lor plăcut împreună cu reinstalarea candelabrelor clsiciste şi a instalaţiilor de iluminat de pe pereţi cu abajurul de mătase, au dat acestor camere atmosfera lor specială de altă dată.


Grădinile palatului


Grădinile originale baroce au fost cele mai reprezentative pentru arta horticulară barocă din Viena alături de grădina Palatului Belvedere.
Cu sculpturi de Giovanni Giulianni şi diversele forme ale straturilor de flori, grădina era un adevărat cosmos prin ea însăşi.


Peisajul Grădinii


În sec.18 grădinile erau transformate în grădini cu peisaje întinse engezeşti şi cu mari întinderi de apă. Copacii giganţi, care şi azi se află între cele două palate, sunt martorii acestei perioade.


Noul Design


Noul design al grădinilor conceput şi executat de renumitul arhitect de peisaj Cordula Loidl-Reisch, urmează un dublu scop, cel al grădinilor baroce dar cu idei ale grădinilor sec.19.
Parterul din flori al grădinii baroce, care se află în vecinătatea palatului face tranziţia spre grîdina englezească. Între grădina istoriă şi grădina nouă se află o fântână nimfă de Franz Anton Zauner, fântână ce a supravieţuit tuturor ravagiilor timpului acolo unde se află şi azi.

 

 

Mai multe informatii gasiti pe www.liechtensteinmuseum.at

 

© 2009 HartaEuropa.com